Știați că, Mihaela Runceanu una dintre cele mai îndrăgite cântăreţe ale Epocii de Aur s-a născut la Buzău? #stiatica

Valentina-Mihaela Runceanu s-a născut pe 4 mai 1955, la Buzău. În 1970, a absolvit cursurile la școala elementară de pe lângă Liceul de muzică și arte plastice din Buzău. Profesor de vioară: Eufrosina Tomescu, soția directorului școlii, Constantin Tomescu.
Urmează Liceul de muzică și arte plastice din Buzău, pe care îl absolvă, ca șef de promoție, în 1974. În perioada liceului, cântă în orchestra simfonică a orașului, care se afla pe lângă Casa orășenescă de cultură. Alături de Orchestra Simfonică din Buzău, efectuează un turneu de câteva săptămâni în Cehoslovacia și în Ungaria. În 1972 câștigă Premiul I la concursul "Tinerețea Buzoiană" cu piesa "Anilor" de Petre Magdin.
Prima recunoaștere publică a vocației de solist de muzică ușoară. În 1974 este admisă la Conservatorul de muzică "Ciprian Porumbescu" (clasa profesor Victor Giuleanu), cu media 9,95 ; urmează, în paralel, cursurile școlii Populare de Artă din București (pe care o absolvă în 1977), clasa de canto condusă de profesoara Nina Bercaru.
La 29 octombrie 1989, îngenunchea în faţa publicului. Era ultimul său spectacol. Sala Radio găzduia spectacolul-maraton "Start Melodii '89". Sala arhiplină a copleşit-o pe interpretă cu valuri de aplauze. În loc să se bucure de aprecierea publicului, Mihaela Runceanu s-a întristat şi a căzut pe gânduri. Poate îşi presimţea destinul. Deja de câteva luni îşi speria prietenii şi familia cu "previziunile ei": "Eu am să mor la 35 de ani. Dar nu vreau să mor în chinuri". Nu a ajuns la 35 de ani. Fatidica noapte de 31 octombrie spre 1 noiembrie i-a curmat viaţa la doar 34 de ani şi jumătate.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|